SERIAL | Echipele Armatei, zbuciumul omoloagelor Stelei. Episodul al treilea: Dukla Praga. Condamnată la dispariție, echipa roș-galbenă a renăscut din propria cenușă

SERIAL | Echipele Armatei, zbuciumul omoloagelor Stelei. Episodul al treilea: Dukla Praga. Condamnată la dispariție, echipa roș-galbenă a renăscut din propria cenușă
  • Publicat:
  • Actualizat:

În țările care au avut ghinionul să intre în sfera comunistă, acesta și-a întins tentaculele mizerabile urmând un șablon stabilit de cei care au impus o asemenea orânduire socială îndoielnică. Acesta însă nu a fost întins pe un teren plan, astfel încât să fie copiat peste tot la fel, ci s-a imprimat în funcție de situația prezentă în teren, în unele locuri mai pregnant, în altele mai puțin. Într-un asemenea tipar s-a înscris și crearea unor cluburi sportive departamentale, căci totul trebuia uniformizat.

Cele mai mai influente, autoritare, protejate și unde se vărsau cei mai mulți bani erau cele ale Armatei și ale Securității. De ce? Căci instituțiile care le patronau erau cele care apărau regimurile dictatoriale ce înhățaseră respectivele țări. Aceasta a fost explicația că și în timp de pace uniformele au controlat sportul. Cum afirmam mai înainte, în unele țări mai apăsat, în altele mai puțin, în funcție de gradul de duritate al fiecărui regim.

Pornind de la evenimentele care de curând au marcat în mod nefast existența Stelei de la noi, în materialul de față, am încercat să vedem dacă omoloagele ei din celelate foste țări socialiste din Europa au avut parte de un asemenea zbucium.

Fără România au fost opt asemenea țări, incluzând-o aici și pe Iugoslavia care mai degrabă a fost și s-a comportat ca o țară nealiniată, nefăcând vreodată parte din Pactul de la Varșovia. Am prezentat în cele ce urmează felul în care au pătruns toate acestea în fotbalul din țările lor, ce denumiri au avut de-a lungul timpului, de ce influență s-au bucurat și apoi perioada mai incomodă pe care au trăit-o aproape toate odată cu dispariția comunismului, cel care le-a dat viață și mai apoi seva existenței.

  • Episodul al treilea: CEHOSLOVACIA. DUKLA PRAHA.

S-a înființat în 1948 sub numele de Armádní tĂ›lovýchovný klub (ATK) Praha. Clubul a fost susținut de armata cehoslovacă, având șapte secții sportive. În 1953, când a câștigat primul titlu, și-a schimbat denumirea în ÚstÅ™ední dům armády (ÚDA) Praha. Iar în 1956, când a câștigat din nou titlul, a devenit Dukla Praha.

Avea să devină una dintre protagoniste, însă spre deosebire de situația din alte țări socialiste, aici nu și-a disputat supremația cu vreo echipă a Internelor, ci cu concitadina Sparta, chiar și cu Bohemians la un moment dat, dar și cu formațiile slovace Slovan Bratislava sau Spartak Trnava. După căderea comunismului și ruperea Cehoslovaciei, lucrurile au început să-i meargă rău.

În 1994, Armata a încetat s-o mai susțină, iar în clasamentul final de-atunci s-a situat pe ultimul loc, și nu numai că a retrogradat, dar și-a pierdut și statutul profesionist, astfel încât a ajuns în eșalonul al treilea! Condamnată la dispariție, după ce n-a reușit să mai depășească statutul în care decăzuse, a fuzionat în 1996 cu Portál Příbram, echipă din eșalonul secund.

Pentru un sezon a jucat în cartierul praghez Dejvice, pe stadionul Juliska, și s-a numit Dukla Příbram. Apoi s-a mutat la Příbram, devenind mai întâi Marila și apoi 1.FC Příbram.

Astfel Dukla a dispărut și ca nume, dar nu pentru totdeauna. Un club din amintitul cartier, numit Dukla Dejvice, fondat în 1959, și-a luat numele de Dukla Praga și culorile tradiționale roșu-galben. În 2006, a preluat locul din eșalonul secund al echipei JakubovÍovice, iar în 2011 a promovat în prima ligă.

Dukla Praga se află pe în prezent pe locul 10 din 16 echipe în campionatul Cehiei, cu 19 puncte după 16 etape. Lider e Viktoria Plzen, cu 46 de puncte. la echipa antrenată de Jaroslav Hynek evoluează fostul internațional ceh Martin Jiranek (38 de ani), 31 de selecții în prima reprezentativă, fost jucător la Reggina, Spartak Moscova și Birmingham.

Dukla a cucerit 11 titluri (1953, 1956, 1957-58, 1960-61, 1961-62, 1962-63, 1963-64, 1965-66, 1976-77, 1978-79, 1981-82) și 8 cupe (1960-61, 1964-65, 1965-66, 1968-69, 1980-81, 1982-83, 1984-85, 1989-90); a participat la 22 de ediții ale cupelor europene.


 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în cazul în care fiii ei nu vor să părăsească vila lui Prigoană
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în cazul în care fiii ei…
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să vorbească”
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să…
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
EXCLUSIV | Iuliana Pepene s-a despărțit de iubit! Știrista de la Antena 1 nu a mai suportat tratamentul și a luat decizia fără să clipească
EXCLUSIV | Iuliana Pepene s-a despărțit de iubit! Știrista de la Antena 1 nu a mai suportat tratamentul și a…
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×